Angebotsfrist
02. Dez 2026, 15:00
Geschätzter Wert
717.910 RON
CPV-Code
31122100
NUTS-Region
RO415
Zweck
Produsele solicitate constau în sisteme de generare a energiei electrice bazate pe tehnologii de pile de combustibil, respectiv pile de combustibil pe metanol (DMFC) și un ansamblu de pile de combustibil cu oxizi solizi (SOFC), destinate activităților de cercetare, dezvoltare și testare în domeniul tehnologiilor energetice avansate. Echipamentele vor fi utilizate pentru investigarea și evaluarea performanțelor sistemelor de conversie electrochimică a energiei, în condiții controlate de laborator și/sau operare reală, inclusiv analiza randamentului, stabilității în funcționare și comportamentului în regimuri variabile de sarcină. De asemenea, acestea vor permite studierea integrării în configurații hibride cu alte surse de energie, precum sisteme regenerabile și soluții de stocare. Prin natura lor, echipamentele contribuie la dezvoltarea infrastructurii de cercetare din domeniul energiilor curate, facilitând realizarea de experimente aplicate, validarea de concepte tehnologice și susținerea activităților din cadrul proiectelor de cercetare-dezvoltare, inclusiv Ro-HydroHub. Calendarul de răspuns la solicitările de clarificări Conform art. 160 și art. 161 din Legea 98/2016, operatorii economici au dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare. Număr zile până la care operatorii economici pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor: 20 zile. Autoritatea contractanta va răspunde la orice solicitare de clarificare, în mod clar, complet și fără ambiguități înainte cu 11 zile de data limită de depunere a ofertelor.
Verfahren
A) Motive de excludere 1. Ofertantul unic, Ofertantul asociat, Subcontractantul, Terții susținători nu trebuie să se regăsească în situațiile de excludere prevăzute la art. 164, 165, 167 din L. 98/2016. Modalitatea de îndeplinire: Operatorii economici participanți la procedură vor completa DUAE cu informațiile aferente situației lor, în conformitate cu prevederile art. 193 alin. 1 din L. 98/2016. Documentele justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit după aplicarea criteriului de atribuire, conform art. 196 alin. 2 din Legea 98/2016. Aceste documente pot fi: - cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau al celor care au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv; - certificat de atestare fiscala cu situația obligațiilor de plată către bugetul general consolidat și certificat de atestare fiscală privind situația obligațiilor de plată către bugetul local pentru sediul principal, valabile la momentul prezentării. Pentru sediile secundare/punctele de lucru se va prezenta o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate. - după caz, documente din care rezultă faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. 2, art. 167 alin. 2, art. 171 din L. 98/2016; - alte documente edificatoare, după caz. Pentru ofertanții străini se va accepta orice document considerat edificator de origine sau în țara în care acesta este stabilit, cum ar fi declarații pe propria răspundere, certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autoritățile competente din țara respectivă, însoțit de traducere autorizată în limba romană. B) Alte cerințe obligatorii 1. Ofertantul unic, Ofertantul asociat, Subcontractantul, Terții susținători participanți la procedură vor face dovada respectării prevederilor art. 5K din Regulamentul (UE) 2022/576. Modalitatea de îndeplinire Operatorii economici participanți la procedură vor încărca, în secțiunea Documente de calificare din SEAP, Declarația privind respectarea prevederilor art. 5K din Regulamentul (UE) 2022/576 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina - Formular 12. 2. Ofertantul unic, Ofertantul asociat, Subcontractantul, Terții susținători participanți la procedură vor depune documente care să conțină informații cu privire la beneficiarul real/beneficiarii reali al/ai destinatarului fondurilor sau al contractantului astfel cum este definit la art. 3 alin. (6) din Directiva (UE) nr. 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului. Modalitatea de îndeplinire: Operatorii economici participanți la procedură vor completa și vor încărca, în secțiunea Documente de calificare din SEAP, Declarația pe propria răspundere privind beneficiarul real, completată în conformitate cu prevederile L. 129/2019 - Formular 13. Declarația se va completa de către toți participanții la procedură (ofertanți/ofertanți asociați, terți susținători și subcontractanți). Documentele justificative care să susțină informațiile declarate cu privire la beneficiarul real al fondurilor urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit după aplicarea criteriului de atribuire, conform art. 196 alin. 2 din L. 98/2016. Aceste documente pot fi: a) pentru ofertanții înregistrați pe teritoriul României, un extras din Registrul Beneficiarilor Reali ținut de ONRC; b) pentru ofertanții străini, înregistrați în afara României, documente justificative eliberate de autoritatea responsabilă cu gestionarea informațiilor despre beneficiarului real, însoțite de traducerea în limba romană, sau o declarație pe proprie răspundere dată de către reprezentantul legal, conform art. 326 din Codul Penal privind falsul în declarații, ce va conține datele despre beneficiarii reali ai entității (cel puțin nume, prenume și data nașterii). C) Garanția de participare Echivalența pentru o garanție de participare depusa în altă valută va avea în vedere cursul BNR înainte cu 5 zile de data limită stabilită pentru depunerea ofertelor. În cazul în care ofertantul optează pentru constituirea garanției prin cont bancar, acesta va vira contravaloarea în contul nr. RO73BRDE390SV01871783900, deschis la BRD Sucursala Rm. Vâlcea pe numele autorității contractante INC-DTCI – ICSI Rm. Vâlcea - CIF RO2538104. Se recomandă beneficiarilor scrisorilor de garanție să consulte registrele publice ale Băncii Naționale a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum și, după caz, orice registre publice relevante gestionate de Autoritatea Bancară Europeană (ABE), Banca Centrală Europeană (BCE) și/sau autoritățile competente din alte state membre UE, la nivelul cărora au fost autorizate instituțiile de credit emitente de scrisori de garanție. În vederea lămuririi eventualelor aspecte de ordin legal, necesare bunei desfășurări a relațiilor contractuale, beneficiarii unor astfel de instrumente de garantare pot obține informații direct de la instituțiile emitente. În situația unor informații contradictorii sau a unor suspiciuni legate de activitatea desfășurată pe teritoriul României de entitățile emitente, solicitanții/beneficiarii acestora au posibilitatea de a se adresa autorităților ce dețin prerogative în problematica vizată, inclusiv Băncii Naționale a României, dacă aspectele semnalate se circumscriu competențelor legale ale acesteia. Potrivit art. 37 din HG 395/2016, autoritatea contractantă va reţine garanţia de participare atunci când ofertantul se află în oricare dintre următoarele situaţii: a) îşi retrage oferta în perioada de valabilitate a acesteia; b) oferta sa fiind stabilită câştigătoare, nu constituie garanţia de bună execuţie; b^1) oferta sa fiind stabilită câştigătoare, nu deschide un cont la dispoziţia autorităţii contractante, la o instituţie de credit bancară agreată de ambele părţi, în cazul în care părţile convin ca garanţia de bună execuţie să se constituie prin reţineri succesive din sumele datorate pentru facturi parţiale; c) oferta sa fiind stabilită câştigătoare, refuză să semneze contractul de achiziţie publică/acordul-cadru în perioada de valabilitate a ofertei. Garanţia de participare se restituie conform prevederilor art. 154^1 din Legea 98/2016. D) Garanția de bună execuție Se recomandă beneficiarilor scrisorilor de garanție să consulte registrele publice ale Băncii Naționale a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum și, după caz, orice registre publice relevante gestionate de Autoritatea Bancară Europeană (ABE), Banca Centrală Europeană (BCE) și/sau autoritățile competente din alte state membre UE, la nivelul cărora au fost autorizate instituțiile de credit emitente de scrisori de garanție. În vederea lămuririi eventualelor aspecte de ordin legal, necesare bunei desfășurări a relațiilor contractuale, beneficiarii unor astfel de instrumente de garantare pot obține informații direct de la instituțiile emitente. În situația unor informații contradictorii sau a unor suspiciuni legate de activitatea desfășurată pe teritoriul României de entitățile emitente, solicitanții/beneficiarii acestora au posibilitatea de a se adresa autorităților ce dețin prerogative în problematica vizată, inclusiv Băncii Naționale a României, dacă aspectele semnalate se circumscriu competențelor legale ale acesteia. Conform art. 41 din HG 395/2016, autoritatea contractantă are dreptul de a emite pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, oricând pe parcursul îndeplinirii contractului de achiziţie publică, în limita prejudiciului creat, în cazul în care contractantul nu îşi îndeplineşte din culpa sa obligaţiile asumate prin contract. Garanţia de bună execuție se restituie conform prevederilor art. 154^2 din Legea 98/2016. E) Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. F) In vederea vizualizarii documentatiei de atribuire incarcate in SEAP operatorii economici trebuie sa aiba un program necesar vizualizarii fisierilor semnate electronic. G) În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, iar oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. H) În conformitate cu dispoziţiile Instrucţiunii ANAP nr. 2/2017, decalarea termenului-limită stabilit pentru depunerea ofertelor şi stabilirea unei noi date nu vor conduce în mod automat la respingerea unui ofertant pe motiv că experienţa lui similară este situată în afara perioadei de 3 ani raportată la noua dată-limită de depunere a ofertelor, atât timp cât acesta, la data iniţial stabilită în anunţul de participare, îndeplinea cerinţa astfel cum a fost aceasta solicitată.
Lose 2 Lose
Lotul 1 : Pilă singulara 500W bazata pe metanol
pilă singulara 500W bazata pe metanol (DMFC) – 2 buc
- CPV-Code
- 31122100
- Angebotsfrist
- 02. Dez 2026, 15:00
- Geschätzter Wert
- 311.310 RON
Lotul 2 : Ansamblu de pile cu oxizi solizi 2 kW
Ansamblu de pile cu oxizi solizi 2 kW (SOFC) – 2 buc. (conform caiet de sarcini)
- CPV-Code
- 31122100
- Angebotsfrist
- 02. Dez 2026, 15:00
- Geschätzter Wert
- 406.600 RON
Eignungskriterien 4 Einträge
Eintragung in ein Handelsregister
Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Modalitatea de indeplinire: Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, valabil la data prezentarii sau in cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise in tara de rezidenta, urmeaza sa fie prezentate, la solicitarea Autoritatii Contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din certificat constatator emis de oficiul registrului comertului. In cazul ofertantilor straini se vor prezenta documente echivalente emise in tara de rezidenta din care sa reiasa ca acestia au in domeniul de activitate activitatile ce fac obiectul prezentului contract. Documentele emise in alta limba, trebuie sa fie insotite de traducerea autorizata in limba romana. In situatia in care vor fi executate parti din contract de catre subcontractanti, dovada inregistrarii si corespondenta activitatilor principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achizitiei se va prezenta obligatoriu si de catre subcontractantii declarati in DUAE pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Losbezug: LOT-0001
Referenzen über vergleichbare Lieferungen
se va prezenta o lista principalelor produse furnizate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani, calculați până la data-limită de depunere a ofertelor, din care să rezulte că au furnizat și că au fost recepționate produse similare celor care fac obiectul lotului pentru care depun oferta, în valoare cumulată de minimum: • Lotul 1 – 100 000 lei, fără TVA; • Lotul 2 – 120 000 lei, fără TVA; Cerința poate fi îndeplinită prin prezentarea unuia sau a mai multor contracte. Ultimii 3 ani se calculează prin raportare la data-limită de depunere a ofertelor. În cazul în care AC decalează termenul-limită de depunere a ofertelor, perioada aferentă experienței similare va fi recalculată în mod corespunzător. În înțelesul prezentei documentații, prin produse similare se înțeleg echipamente cu caracteristici și complexitate comparabile cu cele care fac obiectul prezentei proceduri, cum ar fi: (i) sisteme de pile de combustibil (ii) generatoare autonome de energie pe bază de combustibil lichid sau gazos (iii) sisteme integrate de stocare și conversie a energiei . Modalitatea de indeplinire: Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile ce descriu nivelul lor de experienta, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător cerințelor AC. La nivelul DUAE trebuie precizate următoarele informaţii: contractul invocat drept experiența similara; obiectul; valoarea; perioada de furnizare; calitatea ofertantului în contract, ponderea şi activităţile pentru care a fost responsabil (dacă este cazul); beneficiarul public/privat. Doc. justificative care susțin informațiile cuprinse în DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea AC, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit după aplicarea criteriului de atribuire, conform art. 196 alin. 2 din L. 98/2016. Documentele pot fi următoarele (fără a se limita la acestea): copii ale unor părti relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit; recomandări; procese verbale de receptie; procese verbale de predare-primire; orice alte documente relevante care sa dovedeasca indeplinirea cerintei solicitate, emise sau contrasemnate de o autoritate ori de catre clientul privat beneficiar, din care sa rezulte: - Nr. si data contractului invocat drept experienta similara, - Obiectul contractului detaliat, - Perioada de executare, - Calitatea ofertantului in contract, ponderea si/sau activitatile pentru care a fost responsabil - Modul de indeplinire a obligatiilor contractuale,dupa caz, eventualele prejudici În cazul în care operatorul economic isi demonstreaza capacitatea tehnica si profesionala invocand si sustinerea acordata de tert/i (conform art. 182-184 din Lg nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare) atunci acesta are obligatia de a dovedi sustinerea de care beneficiaza, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective. Persoana ce asigura sustinerea tehnica si profesionala nu trebuie sa se afle in situatia care determina excluderea din procedura de atribuire conform prevederilor art. 164, art. 165 si 167 din Lg nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare. Mai multi operatori economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune oferta comuna, fără a fi obligati sa isi legalizeze din punct de vedere formal asocierea. Operatorii economici asociati nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art. 164, 165, 167 din Lg nr.98/2016. Operatorii economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune ofertă comună. Asociaţii nu trebuie să se afle în situaţia care determină excluderea din procedura de atribuire, confom prevederilor art. 164, 165, 167 din Lg nr.98/2016. În cazul asocierii de operatori economici în vederea depunerii unei oferte comune, cerintele privind capacitatea tehnica si/sau profesionala pot fi îndeplinite prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În cazul unei asocieri fiecare asociat va prezenta documentele solicitate pentru lider, avand in vedere ca, cerintele referitoare la situatia personala a ofertantului vor fi îndeplinite de fiecare asociat în parte, iar cele referitoare la Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale vor fi îndeplinite de fiecare asociat în parte, în conformitate cu partea/partile din contract pe care acestia o vor executa conform acordului de asociere prezentat. Tertii sustinatori vor completa DUAE cu informatii privind nivelul lor de experienta, prin raportare la contractele executate in trecut, corespunzator sustinerii acordate. Odata cu depunerea DUAE se prezinta angajamentul ferm al tertului sustinator/angajamentele ferme ale tertilor sustinatori. Odata cu angajamentul de sustinere, ofertantul/candidatul are obligatia sa prezinte doc. transmise acestuia de catre tertul/tertii sustinator/sustinatori, din care sa rezulute modul efectiv prin care tertii sustinatori vor asigura indeplinirea propriului angajament de sustinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament. Acordul de asoc. trebuie sa contina cel putin urmatoarele informatii: - asociatii sunt responsabili solidar de executia integrala a contractului, la termen si în conditiile asumate prin acesta; - denumirea liderului asocierii si membrii acesteia împreuna cu datele de identificare ale acestora; - comunicarile dintre autoritatea contractanta si membrii asocierii cu privire la desfasurarea procedurii de atribuire se vor face cu liderul asocierii; - partea/partile din contract care urmeaza sa fie îndeplinita/îndeplinite de fiecare asociat în parte, atat din punct de vedere procentual cat si al activitatilor pe care le indeplineste fiecare asociat in parte. In cazul in care asoc. va fi declarata castigatoare a procedurii va avea obligatia sa prezinte AC, înainte de semnarea contractului, Acordul de asoc. in original. Perioada de 3 ani se va raporta la data limită de depunere a ofertelor stabilită iniţial prin anunţul de participare.

Losbezug: LOT-0002

Zuschlagskriterien 6 Einträge
Preis
70 %Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat.
Losbezug: LOT-0001
Qualität
20 %Se va evalua consumul specific de metanol al echipamentului ofertat, exprimat în l/kWh, în condițiile nominale de funcționare declarate de producător. Un consum specific mai redus reflectă o eficiență energetică superioară și conduce la reducerea costurilor de exploatare pe întreaga durată de utilizare a echipamentului. Algoritm de calcul: Pentru un consum specific ≤ 0,70 l/kWh, oferta primește 20 puncte. Pentru un consum specific cuprins între 0,70 și 1,00 l/kWh, punctajul (P2) se acordă astfel: P_2=(1,00-C)/(1,00-0,70) x20 unde: P2 = punctajul obținut pentru factorul de evaluare; C = consumul specific de metanol ofertat (l/kWh). Pentru un consum specific > 1,00 l/kWh, oferta este declarată neconformă, întrucât nu îndeplinește cerința minimă din caietul de sarcini.
Losbezug: LOT-0001
Qualität
10 %Se punctează perioada suplimentară de garanție completă (fără costuri adiționale pentru piese de schimb, manoperă sau deplasări la beneficiar) oferită peste perioada minimă obligatorie de 24 luni solicitată în Caietul de Sarcini Punctajul pentru acest factor (P3) se va calcula după următoarea formulă: P_2=(Gofertat-Gmin)/(Gmax-Gmin) x10 Unde: • Gofertat = Perioada totală de garanție (exprimată în luni) asumată de ofertant prin Propunerea Tehnică; • Gmin = Perioada de garanție minimă obligatorie solicitată prin Caietul de Sarcini, respectiv 24 luni; • Gmax = Perioada de garanție totală maximă luată în considerare pentru acordarea punctajului maxim, respectiv 36 de luni (ceea ce echivalează cu 12 de luni suplimentare peste pragul minim). Dacă ofertantul asigură doar perioada minimă de garanție obligatorie de 24 luni (Gofertat=24), punctajul acordat va fi de 0 puncte. • Dacă ofertantul propune o perioadă de garanție totală mai mare de 36 de luni (de exemplu, 48 de luni), valoarea utilizată în formulă pentru Gofertat va fi plafonată la Gmax (36 de luni), oferta primind punctajul maxim de 10 puncte. • Pentru orice ofertă cu o perioadă de garanție cuprinsă între 24 și 36 de luni, punctajul se va calcula direct prin formula de mai sus (rezultatul urmând a fi calculat cu două zecimale).
Losbezug: LOT-0001
Preis
70 %Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat.
Losbezug: LOT-0002
Qualität
20 %Se va evalua densitatea de putere nominală a stack-ului SOFC, exprimată în mA/cm², în condițiile nominale de funcționare declarate de producător. O densitate de putere mai mare reflectă o performanță electrochimică superioară, o utilizare mai eficientă a suprafeței active și o capacitate mai ridicată de conversie a energiei, fiind un indicator tehnic relevant pentru activitățile de cercetare. Algoritm de calcul: Ofertele care prezintă o densitate de putere mai mică decât valoarea minimă solicitată prin Caietul de sarcini (300 mA/cm²) vor fi declarate neconforme. Oferta care prezintă cea mai mare densitate de putere va primi punctajul maxim de 20 puncte, iar celelalte oferte vor primi un punctaj conform formulei. P_2=(Dofertat-Dmin)/Dofertat x20 unde: P2 = punctajul obținut pentru factorul de evaluare; Dofertat = densitatea de putere ofertată (mA/cm²); Dmin = densitatea minimă solicitată prin caietul de sarcini (300 mA/cm²).
Losbezug: LOT-0002
Qualität
10 %Se punctează perioada suplimentară de garanție completă (fără costuri adiționale pentru piese de schimb, manoperă sau deplasări la beneficiar) oferită peste perioada minimă obligatorie de 24 luni solicitată în Caietul de Sarcini Punctajul pentru acest factor (P3) se va calcula după următoarea formulă: P_2=(Gofertat-Gmin)/(Gmax-Gmin) x10 Unde: Gofertat = Perioada totală de garanție (exprimată în luni) asumată de ofertant prin Propunerea Tehnică; Gmin = Perioada de garanție minimă obligatorie solicitată prin Caietul de Sarcini, respectiv 24 luni; Gmax = Perioada de garanție totală maximă luată în considerare pentru acordarea punctajului maxim, respectiv 36 de luni (ceea ce echivalează cu 12 de luni suplimentare peste pragul minim). Dacă ofertantul asigură doar perioada minimă de garanție obligatorie de 24 luni (Gofertat=24), punctajul acordat va fi de 0 puncte. Dacă ofertantul propune o perioadă de garanție totală mai mare de 36 de luni (de exemplu, 48 de luni), valoarea utilizată în formulă pentru Gofertat va fi plafonată la Gmax (36 de luni), oferta primind punctajul maxim de 10 puncte. Pentru orice ofertă cu o perioadă de garanție cuprinsă între 24 și 36 de luni, punctajul se va calcula direct prin formula de mai sus (rezultatul urmând a fi calculat cu două zecimale).
Losbezug: LOT-0002
Ausschlussgründe 23 Einträge
Ausschlussgrund
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Ausschlussgrund
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Ausschlussgrund
Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Ausschlussgrund
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Ausschlussgrund
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Ausschlussgrund
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Ausschlussgrund
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Ausschlussgrund
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Ausschlussgrund
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Ausschlussgrund
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Ausschlussgrund
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Ausschlussgrund
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Ausschlussgrund
Operatorul economic a încălcat legislația privind protecția mediului.
Ausschlussgrund
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Ausschlussgrund
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
Ausschlussgrund
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Ausschlussgrund
Operatorul economic a încălcat legislația privind securitatea socială.
Ausschlussgrund
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Ausschlussgrund
Operatorul economic a încălcat legislația privind dreptul muncii.