Angebotsfrist
10. Dez 2026, 15:00
Geschätzter Wert
23.155.472 RON
CPV-Code
79620000
NUTS-Region
RO321
Zweck
Prestarea serviciilor de asigurare de personal prin agent de muncă temporară, pentru implementarea proiectului Din inimă pentru copiii noștri, timp de 36 de luni, prin intermediul unui operator economic autorizat. Pentru organizarea și derularea proiectului în bune condiții, este necesară asigurarea unui număr total de 78 de persoane, schema de personal fiind structurată astfel: • 40 de cadre didactice (învățători/profesori pentru învățământul primar/institutori/profesori/educatori), responsabile pentru coordonarea activităților de educaţie, respectiv supraveghere şi îndrumare în efectuarea temelor, care se corelează cu activităţi recreative (de timp liber), precum și cu activități de susţinere şi de dezvoltare personală a elevilor, așa cum au fost descrise în secțiunea 2 a prezentului document), Prezentarea succintă a proiectului Din inimă pentru copiii noștri; • 25 îngrijitoare (personal administrativ), responsabile pentru menținerea igienei și curățeniei în spațiile destinate organizării proiectului, precum și sprijinirea copiilor în activitățile logistice zilnice (servirea mesei, deplasare); • 6 persoane auxiliare de sprijin administrativ (personal administrativ – asistent/consilier și referent de specialitate), responsabile pentru asigurarea coordonării logistice, gestiunii materialelor folosite în cadrul proiectului, activităților de secretariat (monitorizarea prezenței, gestionarea unor documente interne ale proiectului) și suport operațional în menținerea legăturii cu furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii necesare implementării proiectului; • 7 șoferi (conducători auto), cu atribuții în proiect, în conformitate cu prevederile art. 24 al Regulamentului de organizare și funcționare a centrelor before/afterschool, aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local al Sectorului 5. În considerarea Ordonanţei nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, prestatorul se obligă să desemneze și să asigure o persoană fizică în funcţia de manager de transport în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009. Managerul de transport trebuie să fie titular al certificatului de competenţă profesională obţinut în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Managerul de transport va organiza, coordona și supraveghea efectiv și permanent activitatea de transport desfășurată în cadrul proiectului de cei 7 șoferi cooptați prin agent de muncă temporară și va îndeplini atribuțiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 și de legislația națională aplicabilă. Numar de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 17 zile. Raspunsul consolidat la solicitarile de clarificari va fi publicat in ziua a 11 inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Verfahren
Ofertantii/ nu trebuie sa se regaseasca la art 164, art 165, art 167 din Legea 98/2016. În acest sens, în conformitate cu art. 193 din aceeași lege, ofertanții vor completa DUAE prin bifarea DA/NU, urmând ca, la solicitarea autorității contractante, ofertantul clasat pe primul loc în urma aplicării criteriului de atribuire să prezinte documente justificative, precum certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării, pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate”, potrivit art. 165 alin. 3 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare; cazierul judiciar al op. ec. și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului op. ec., sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;• după caz, doc. prin care se demonstrează faptul ca op.ec. poate beneficia de derogările prev. la art.166 alin. (2), art.167 alin. (2), art.171 Lg.98/2016; • alte doc. edificatoare, după caz. Pentru pers. juridice straine, in conf. cu art.168 alin.1 din Legea 98/2016, va fi acceptat ca fiind suficient si relevant pentru faptul ca ofertantul nu se incadreaza in una dintre situatiile prev. la art. 164, 165 si 167, orice document considerat edificator, d.p.d.v, in tara de origine sau in tara in care ofertantul este stabilit. Angajamentul ferm al terțului susținător, acordul de subcontractare si/sau acordul de asociere, după caz: În conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, DUAE se completează și se depune de către fiecare operator economic participant la procedura de atribuire, după caz: ofertant individual, fiecare membru al asocierii, terț susținător și subcontractant, cu respectarea obligațiilor legale aplicabile fiecărei categorii de participanți. În situația în care ofertantul/candidatul invocă susținerea unui terț pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor privind situația economică și financiară sau capacitatea tehnică și profesională, DUAE se completează separat și de către terțul/terții susținător(i), împreună cu angajamentul ferm de susținere. De asemenea, în cazul participării în asociere și/sau al intenției de subcontractare a unor părți din contract, ofertantul are obligația de a prezenta documentele corespunzătoare acestei forme de participare. Astfel, până la termenul-limită de depunere a ofertelor, odată cu DUAE, ofertantul va prezenta, după caz, următoarele documente: - angajamentul ferm al terțului susținător, însoțit de documentele anexă la acesta, din care să rezulte în mod concret și efectiv modalitatea prin care se va materializa susținerea acordată; - acordul de subcontractare, în care sunt precizate părțile din contract care urmează să fie subcontractate; - acordul de asociere, în cazul participării la procedura de atribuire în comun cu alți operatori economici. Depunerea acestor documente la termenul-limită de depunere a ofertelor, împreună cu DUAE, este obligatorie, după caz, în funcție de modalitatea de participare la procedura de atribuire. Documentele justificative care probează îndeplinirea cerințelor de calificare și selecție asumate prin DUAE vor fi prezentate ulterior, la solicitarea autorității contractante, în condițiile prevăzute de lege. Eventualele solicitări de clarificări vor putea viza aspecte de formă sau neconcordanțe ale informațiilor cuprinse în DUAE și în documentele depuse, fără ca acestea să poată conduce la înlăturarea obligației de prezentare, la termenul-limită de depunere a ofertelor, a documentelor obligatorii menționate anterior.
Lose 1 Los
Default lot
Prestarea serviciilor de asigurare de personal prin agent de muncă temporară, timp de 36 de luni, pentru implementarea proiectului Din inimă pentru copiii noștri prin intermediul unui operator economic autorizat
- CPV-Code
- 79620000
- Angebotsfrist
- 10. Dez 2026, 15:00
Eignungskriterien 2 Einträge
Eintragung in ein Handelsregister
Operatorii economici trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, din care să rezulte că sunt legal constituiți, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii și că au capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea Autorității Contractante, Certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, din care să rezulte forma de înregistrare, obiectul de activitate și faptul că activitatea/ activitățile relevante în raport cu obiectul contractului sunt înscrise și autorizate, în condițiile legii. In cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise in tara de rezidenta, urmeaza sa fie prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, dupa aplicarea criteriului de atribuire.
Losbezug: LOT-0000
Referenzen über vergleichbare Dienstleistungen
Dovedirea experienței similare prin declararea ca a prestat, în cursul unei perioade care acoperă ultimii trei ani, servicii similare la nivelul unui contract sau mai multe contracte din care sa reiasă că a prestat servicii similare având o valoare cumulata de cel puțin - 700.000 lei, exclusiv TVA. Prin servicii similare se înțeleg servicii de punere la dispoziție și/sau furnizare de personal temporar și/sau servicii de recrutare și/sau selecție de personal și/sau servicii de administrare și/sau gestionare a personalului temporar. Serviciile similare trebuie să fi fost prestate în ultimii 3 ani, calculați retroactiv de la data-limită de depunere a ofertelor. În situația decalării termenului-limită de depunere a ofertelor, perioada aferentă experienței similare se va extinde corespunzător cu perioada de decalare, conform prevederilor art. 13 alin. (2) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017; i)documentele prin care operatorii economici pot îndeplini cerința privind experiența similară constau în următoarele: -copii ale unor părţi relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit; -certificate de predare-primire; -recomandări; -procese-verbale de recepţie; -certificate/documente constatatoare. Autoritatea Contractanta solicita ca ofertantii sa detina autorizarea eliberată de Ministerul Muncii și Solidaritatii Sociale în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (3) din Codul Muncii care prevede în mod expres următoarele: “(3) Agentul de muncă temporară este persoana juridică, autorizată de Ministerul Muncii și Solidaritatii Sociale, care încheie contracte de muncă temporară cu salariați temporari, pentru a-i pune la dispoziția utilizatorului, pentru a lucra pe perioada stabilită de contractul de punere la dispoziție sub supravegherea și conducerea acestuia. Condițiile de funcționare a agentului de muncă temporară, precum și procedura de autorizare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.” Subcontractarea serviciilor Operatorul economic are dreptul de a subcontracta o parte din serviciile care fac obiectul contractului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice și ale actelor normative incidente. În cazul în care operatorul economic intenționează să subcontracteze o parte din contract, acesta va preciza, în oferta sa, partea/părțile din contract pe care intenționează să le subcontracteze, precum și datele de identificare ale subcontractanților propuși, dacă aceștia sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei, în conformitate cu prevederile legale aplicabile. Nu se impune o limitare a subcontractării la un anumit procent din valoarea contractului, operatorul economic având dreptul de a subcontracta părți ale contractului, cu respectarea condițiilor și obligațiilor prevăzute de legislația în vigoare. Contractantul rămâne responsabil față de autoritatea contractantă pentru îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor contractuale, inclusiv pentru activitatea subcontractanților, în condițiile legii.
Losbezug: LOT-0000
Zuschlagskriterien 2 Einträge
Preis
70 %Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat.
Losbezug: LOT-0000
Qualität
30 %Punctaj tehnic – Prezentarea unei metodologii din care să rezulte modalitatea de îndeplinire a contractului prin raportare la îndeplinirea cerințelor minimale și obligatorii indicate de către autoritatea contractantă – 30% Ofertanții trebuie să prezinte detaliat modalitatea de îndeplinire a contractului și gestionarea situațiilor apărute pe parcursul derulării acestuia. Propunerea tehnică va include în mod obligatoriu termenul de înlocuire a unei persoane în cadrul proiectului. a) Componentă tehnică: Termenul de înlocuire a unei persoane reprezintă numărul de zile declarat de către ofertant în care se angajează să înlocuiască o persoană aflată în imposibilitate de lucru, care lipsește în mod regulat sau pentru care s-a formulat o solicitare de înlocuire de către autoritatea contractantă. În cazul șoferilor, se adaugă și alte motive pentru înlocuire: persoanei i s-a suspendat permisul auto sau a fost implicată într-un incident de trafic din culpa sa. b) Limite obligatorii: Termenul de înlocuire ofertat nu poate depăși maximum 7 zile în cazul șoferilor, respectiv maximum 9 zile în cazul celorlalte categorii de personal. Ofertarea unor termene mai mari duce la respingerea ofertei ca neconformă. Algoritm de calcul: Punctajul total alocat acestui factor de evaluare (maximum 30 de puncte) se va calcula ca sumă a punctajelor parțiale obținute pentru fiecare dintre cele două categorii, după cum urmează (maximum 15 puncte pentru fiecare categorie): • Pentru categoria șoferi (maximum 15 puncte): o Termen de înlocuire de 7 zile = 0 puncte o Termen de înlocuire de 6 zile = 2,5 puncte o Termen de înlocuire de 5 zile = 5 puncte o Termen de înlocuire de 4 zile = 10 puncte o Termen de înlocuire de 3 zile = 15 puncte • Pentru celelalte categorii de personal (maximum 15 puncte): o Termen de înlocuire de 9 zile = 0 puncte o Termen de înlocuire de 8 zile = 2,5 puncte o Termen de înlocuire de 7 zile = 5 puncte o Termen de înlocuire de 6 zile = 10 puncte o Termen de înlocuire de 5 zile = 15 puncte Notă: Termenul de înlocuire va fi prezentat de către ofertanți în număr întreg de zile. Nu se acceptă prezentarea termenului de înlocuire în alte unități de măsură a timpului (secunde, minute, ore etc.). Ofertele care prevăd un termen de înlocuire mai mare de 7 zile în cazul șoferilor sau mai mare de 9 zile în cazul celorlalte categorii de personal, care nu este exprimat în zile sau care nu este format dintr-un număr întreg de zile, vor fi respinse ca neconforme. Pentru termenele de înlocuire mai mici de 3 zile în cazul șoferilor sau mai mici de 5 zile în cazul celorlalte categorii de personal se acordă punctajul maxim alocat categoriei respective (15 puncte), fără a se acorda puncte suplimentare.
Losbezug: LOT-0000
Ausschlussgründe 23 Einträge
Ausschlussgrund
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Ausschlussgrund
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Ausschlussgrund
Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Ausschlussgrund
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Ausschlussgrund
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Ausschlussgrund
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Ausschlussgrund
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Ausschlussgrund
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Ausschlussgrund
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Ausschlussgrund
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Ausschlussgrund
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Ausschlussgrund
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Ausschlussgrund
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Ausschlussgrund
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
Ausschlussgrund
Operatorul economic a încălcat legislația privind protecția mediului.
Ausschlussgrund
Operatorul economic a încălcat legislația privind securitatea socială.
Ausschlussgrund
Operatorul economic a încălcat legislația privind dreptul muncii.
Ausschlussgrund
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Ausschlussgrund
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Ausschlussgrund
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Ausschlussgrund
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Ausschlussgrund
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Ausschlussgrund
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.