Ausschreibung

Achiziție dotări medicale - echipamente medicale în cadrul proiectului ”Dotarea cu echipamente specifice în vederea eficientizării serviciilor medicale acordate pacienților cardiaci critici din cadrul USTACC - SCJU Constanța”, cod SMIS 348709 (9 loturi)

Angebotsfrist

17. Nov 2026, 15:00

Geschätzter Wert

3.861.233 RON

CPV-Code

33100000

NUTS-Region

RO223

Zweck

Proiectul contribuie la dotarea cu echipamente medicale de ultimă generație a Compartimentului USTACC din cadrul Secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța, în scopul oferirii de servicii medicale complete către beneficiarii finali (pacienți). Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare, numai prin SICAP. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor este 20 zile, conform art. 160 alin. (1) și alin. (2) din Legea 98/2016. În măsura în care solicitările de clarificări sau informații suplimentare au fost adresate în termenul prevăzut anterior, răspunsul autorității contractante va fi publicat în SICAP cu 11 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, conform art. 161 alin. (2) din Legea 98/2016, autoritatea contractantă urmând să nu dea curs solicitărilor adresate prin altă modalitate de comunicare sau ulterioare termenului limită stabilit.

Verfahren

Reguli de comunicare și transmitere a datelor: Solicitările de clarificări referitoare la prezenta documentație de atribuire, se vor adresa în mod exclusiv în S.I.C.A.P. la Secțiunea „Clarificări”. Prin urmare, pentru transmiterea solicitărilor de clarificări în legătură cu documentația de atribuire operatorii economici trebuie să se înregistreze în SICAP (www.e-licitatie.ro) ca operator economic conform prevederilor art. 5 din H.G. nr. 395/2016. • Pentru comunicările ulterioare depunerii ofertelor: comisia de evaluare va transmite solicitările de clarificare în legătură cu oferta prin utilizarea facilităților tehnice disponibile în SICAP acordând în acest sens un termen de răspuns, de regula, de minimum o zi lucrătoare. Op. ec. vor transmite răspunsurile la clarificări și eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SICAP, în format electronic, semnate cu semnătură electronică extinsă. Dacă există incertitudini sau neclarități în ceea ce privește anumite documente prezentate, autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a solicita detalii, precizări sau confirmări suplimentare atât de la ofertantul în cauză, cât și de la autoritățile competente care pot furniza informații în acest sens. Operatorii economici vor avea în vedere împrejurarea că lipsa criptării prețului ofertat în S.E.A.P. conduce la imposibilitatea accesării eventualelor documente deja încărcate la secțiunile aferente. Ofertanții au obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire, scop în care se recomandă acestora să analizeze documentația de atribuire cu grija cuvenită pentru realizarea acestui demers și să pregătească oferta în limba română în conformitate cu toate instrucțiunile, formularele, prevederile contractuale și cerințele caietului de sarcini – specificații tehnice conținute în această documentație. Documentele emise în alta limbă vor fi însoțite de traducerea în limba română. Prezumția de legalitate și autenticitate a documentelor prezentate: ofertantul își asumă răspunderea exclusivă pentru legalitatea și autenticitatea tuturor documentelor prezentate în vederea participării la procedură. În acest scop, analizarea de către comisia de evaluare a documentelor prezentate de ofertanți nu angajează din partea acesteia nicio răspundere sau obligație față de acceptarea respectivelor documente ca fiind autentice și/sau legale și nu înlătură răspunderea exclusivă a ofertantului sub acest aspect. Instrucțiuni privind semnarea contractului de achiziție: Autoritatea contractantă va încheia contractul/contractele de achiziție cu ofertantul/ofertanții desemnat(i) câștigător(i), în perioada de valabilitate a ofertelor, dar nu mai devreme de 11 zile de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire pentru a acorda termenul legal de 10 zile pentru formularea eventualelor contestații administrative. Ofertantul desemnat câștigător are obligația de a se prezenta în termenul stabilit de la primirea invitației pentru semnarea contractului, transmisă de autoritatea contractantă. Dacă termenul a expirat iar ofertantul desemnat câștigător nu s-a prezentat pentru semnarea contractului, situația va fi asimilată refuzului de a semna contractul, iar autoritatea contractantă va reține în favoarea sa garanția de participare. În cazul în care ofertantul căruia i s-a atribuit contractul este un consorțiu, acesta are obligația de a prezenta la semnarea contractului următoarele documente: documente prin care se autorizează persoana care urmează să semneze contractul și acordul de asociere din care să rezulte cota de participare a fiecărui membru al asocierii, reprezentantul legal al asocierii, liderul desemnat (informații care nu trebuie să fie diferite față de cele precizate în documentele care au însoțit oferta). În cazul în care ofertantul căruia i s-a atribuit contractul a nominalizat în cadrul ofertei subcontractanți, acesta are obligația de a prezenta la semnarea contractului contractul/contractele încheiate cu subcontractanții nominalizați în ofertă. În cazul în care autoritatea contractantă nu poate încheia contractul cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, din cauza faptului că ofertantul se află într-o situație de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul, atunci aceasta are dreptul să declare câștigătoare oferta clasată pe locul următor, în condițiile în care aceasta există și este admisibilă. În caz contrar, procedura de atribuire se anulează. Informaţii privind asocierea (dacă este cazul) Orice ofertant are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate de ofertant, individual ori în comun cu alți operatorii economici în scopul de a depune oferta comună. Toți membrii asocierii au obligația de a completa DUAE cu toate informațiile solicitate de autoritatea contractantă în documentația de atribuire. Forma juridică pe care o va lua grupul de operatori economici căruia i se atribuie contractul va fi asociere conform art. 53 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Se va prezenta Acordul de asociere, semnat și ștampilat de către fiecare asociat în parte. La momentul încărcării acestuia pe platforma SEAP, va fi semnat cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii. În cazul în care mai mulți operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică și profesională se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, iar autoritatea contractantă solicită ca aceștia să răspundă în mod solidar pentru executarea contractului de achiziție publică. Structura asocierii nu va fi modificată pe durata executării contractului, decât cu aprobarea prealabilă a Autorității Contractante. Informaţii privind susținerea (dacă este cazul) În cf. cu art. 182 din Legea nr. 98/2016, orice ofertant are dreptul să invoce susținerea unui/unor terț/terți în ceea ce privește îndeplinirea unui/unor criteriu/criterii referitoare la cap. tehnică și profesională, indiferent de natura relaţiilor juridice existente între op. ec. şi terțul/terții respectiv/ respectivi. Persoana care asigură susținerea tehnică și profesională nu trebuie să se afle în situația care determină excluderea din procedura de atribuire, cf. art. 164, art. 165 și art. 167 din Legea nr. 98/2016, actualizată. Atunci când ofertantul demonstrează îndeplinirea cerinței de calificare legată de capacitatea tehnică şi /sau profesională prin invocarea susținerii acordate de unul sau mai mulți terți, capacitatea acestuia/acestora se va cumula cu cea a ofertantului în ceea ce privește respectiva cerință. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: Ofertantul va include în cadrul DUAE și informațiile cu privire la existența unei susțineri de terță parte, precum și celelalte aspecte solicitate prin formatul standard al DUAE (completând DUAE în conformitate cu art. 193 alin.(1) din Legea nr.98/2016). Ofertantul are obligaţia de a menționa explicit denumirea operatorului economic/ operatorilor economici care au calitatea de terț susținător/terți susținători, precum și criteriul/criteriile de calificare care urmează a fi îndeplinite de acesta /aceștia. În conformitate cu prevederile art. 193, alin.(2) din Legea nr. 98/2016 în cazul în care ofertantul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnică și profesională bazându-se pe capacitățile altor entități, invocând, după caz, susținerea unui terț, DUAE, împreună cu angajamentul de susținere, trebuie să fie completat separat și de către terțul/terții susținător(i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul. Terții susținători nu trebuie să se afle în situația care determină excluderea din procedura de atribuire, cf. art.165, art. 167, art. 164 din Legea 98/2016. În cf. cu art. 182 alin. (3) si (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, odată cu completarea DUAE se va prezenta și angajamentul ferm al terțului susținător/angajamentele ferme ale terților susținători din care să rezulte modul efectiv prin care tertul susținător va asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere. Totodată, cu angajamentul de susținere, ofertantul are obligația să prezinte doc. transmise acestuia de către terțul susținător, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător/ susținători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament. Documentele eliberate de instituții/ organisme oficiale abilitate sau de către terți trebuie să fie datate, semnate și, după caz, parafate conform prevederilor legale în vigoare și se vor prezenta scanate în format lizibil și semnate electronic. Persoanele juridice străine vor prezenta certificatele/ documentele edificatoare care probează îndeplinirea experienţei similare, în copie lizibilă, semnate şi ştampilate de reprezentantul legal/ administratorul operatorului economic participant la procedură sau de persoana împuternicită de către reprezentantul legal/ administratorul operatorului economic participant la procedura, însoţite de traducerea autorizată în limba română. Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Lose 9 Lose
Los 1

Lot 1 - Ecograf

Ecograf (1 buc), conform cerințelor din caietul de sarcini

CPV-Code
33100000
Angebotsfrist
17. Nov 2026, 15:00
Geschätzter Wert
378.295 RON
Angebot einreichen
Los 2

Lot 2 - Aparat radiologie digital mobil

Aparat radiologie digital mobil (1 buc), conform cerințelor din caietul de sarcini

CPV-Code
33100000
Angebotsfrist
17. Nov 2026, 15:00
Geschätzter Wert
692.824 RON
Angebot einreichen
Los 3

Lot 3 - Ecocardiograf cu 3 sonde

Ecocardiograf cu 3 sonde (1 buc), conform cerințelor din caietul de sarcini

CPV-Code
33100000
Angebotsfrist
17. Nov 2026, 15:00
Geschätzter Wert
1.009.124 RON
Angebot einreichen
Los 4

Lot 4 - Electrocardiografe

Electrocardiografe (2 buc), conform cerințelor din caietul de sarcini

CPV-Code
33100000
Angebotsfrist
17. Nov 2026, 15:00
Geschätzter Wert
17.915 RON
Angebot einreichen
Los 5

Lot 5 - Sistem de monitorizare telemetrie VSM

Sistem de monitorizare telemetrie VSM (1 buc), conform cerințelor din caietul de sarcini

CPV-Code
33100000
Angebotsfrist
17. Nov 2026, 15:00
Geschätzter Wert
1.007.099 RON
Angebot einreichen
Los 6

Lot 6 - Defibrilatoare externe

Defibrilatoare externe (2 buc), conform cerințelor din caietul de sarcini

CPV-Code
33100000
Angebotsfrist
17. Nov 2026, 15:00
Geschätzter Wert
61.742 RON
Angebot einreichen
Los 7

Lot 7 - Stații injectomat

Stații injectomat (12 buc), conform cerințelor din caietul de sarcini

CPV-Code
33100000
Angebotsfrist
17. Nov 2026, 15:00
Geschätzter Wert
555.540 RON
Angebot einreichen
Los 8

Lot 8 - Aparat ACT (coagulare)

Aparat ACT (coagulare) - 1 buc, conform cerințelor din caietul de sarcini

CPV-Code
33100000
Angebotsfrist
17. Nov 2026, 15:00
Geschätzter Wert
76.700 RON
Angebot einreichen
Los 9

Lot 9 - Ventilator transport adulți

Ventilator transport adulți (1 buc), conform cerințelor din caietul de sarcini

CPV-Code
33100000
Angebotsfrist
17. Nov 2026, 15:00
Geschätzter Wert
61.995 RON
Angebot einreichen
Eignungskriterien 27 Einträge

Eintragung in ein Handelsregister

Cerința nr. 1 Op. economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și că are capacitatea de exercitare a activității profesionale ce face obiectul contractului, respectiv există corespondență între obiectul principal al contractului și activitatea economică înscrisă în doc. de constituire al op. economic sub formă de cod CAEN (NACE), principal sau secundar. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei: Operatorii economici vor completa DUAE cf. art. 193 alin.(1) din Legea nr.98/2016. Doc. justif. ce probează îndeplinirea celor asumate prin DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC (actualizat/valabil la data prezentării) sau, în cazul ofertanților străini, doc. echivalente emise în țara de rezidență, urmează să fie prezentate, la solicitarea aut. contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Dacă vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza. Note: 1. În cazul unei asocieri, se vor prezenta documente pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru îndeplinirea cerinței este suficient ca obiectul de activitate al fiecărui membru să fie în concordanță cu partea din contract pe care o va realiza. 2. În situația în care ofertantul beneficiază de susținere din partea unor terți sau în situația în care subcontractează părți din contract, acesta va prezenta certificatul constatator și pentru terții susținători/ subcontractanții declarați în DUAE. 3. Operatorii economici nerezidenți (străini) vor prezenta documente echivalente care dovedesc o formă de înregistrare/autorizare ori apartenență din punct de vedere profesional în condițiile legii din țara de rezidență, din care să rezulte că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situaţiile de anulare a constituirii și că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul prezentului contract, în corelare cu cerințele mai sus menționate și reglementările aplicabile în țara de origine/ țara în care operatorul economic este stabilit, însoțite de traducere autorizată în limba română. 4. Informațiile cuprinse în certificatul constatator emis de ONRC sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență, trebuie să fie valabile/ reale la momentul prezentării acestora. Cerința nr. 2 Informații cu privire la beneficiarii reali ai fondurilor alocate din FEDR Ofertantul sau după caz, ofertantul asociat, terțul susținător, subcontractantul declarat vor prezenta aut. contractante informații cu privire la beneficiarii reali ai fondurilor alocate din FEDR, conform prevederilor legislației incidente, respectiv în înțelesul art. 3 punctul 6 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului și al art.4¹ din Legea nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și astfel cum sunt ele reglementate de obligațiile impuse de art. 69 alin.(2) lit. d) Regulamentul (UE) 2021/1060 a Parlamentului European și a Consiliului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: alături de DUAE, op. ec. participanți la procedura de atribuire (inclusiv eventualii asociați, terți susținători și/sau subcontractanți, după caz) vor completa și prezenta Declarația pe proprie răspundere privind beneficiarul real (conform formularului existent în fișierul Formulare), care va conține informațiile aferente beneficiarului/ beneficiarilor real/i ai fondurilor alocate din FEDR. După stabilirea clasamentului ofertelor, comisia de evaluare va solicita prezentarea documentului care conține informațiile cu privire la beneficiarul real al fondurilor alocate din FEDR o dată cu documentele suport/dovezile aferente informațiilor din DUAE depuse de ofertantul clasat pe primul loc. Astfel, la solicitarea aut.contractante, operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta documentul/e justificativ/e actualizat/e, care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea Declarației pe proprie răspundere privind beneficiarul real, respectiv: a) ofertanții ai căror acționari sunt persoane fizice sau persoane juridice înregistrate pe teritoriul României vor prezenta un extras ONRC; b) ofertanții care au în structura acționariatului entități juridice străine vor depune o declarație pe proprie răspundere dată de către reprezentantul legal, conform prevederilor art. 326 din Codul Penal privind falsul în declarații, ce va conține datele despre beneficiarii reali (cel puțin nume, prenume și data nașterii), în conformitate cu prevederile Legii nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare; c) ofertanții străini, înregistrați în afara României, vor depune doc. just., certificate sau alte înscrisuri eliberate de autoritatea responsabilă de datele beneficiarului real din țara ofertantului, însoțite de traducerea în lb. română, certificate de traducători autorizați, în cond. legii; d) ofertanții de tipul asociațiilor și fundațiilor vor prezenta un extras de la Ministerul Justiției (Registrul Național ONG) privind beneficiarii reali ai asociației/fundației; în cazul în care asociația/ fundația este o entitate străină sau are beneficiari reali persoane străine, se va prezenta o declarație pe proprie răspundere dată de către reprez. legal/președinte, cf. art. 326 din C.Penal privind falsul în declarații, ce va conține datele despre beneficiarii reali (cel puțin nume, prenume și data nașterii), cf. Legii 129/2019.

Losbezug: LOT-0001

Referenzen über vergleichbare Lieferungen

Ofertanții trebuie să demonstreze că în ultimii 3 ani (calculați până la data limită de depunere a ofertelor) au furnizat produse similare cu cele ce fac obiectul contractelor (livrate și recepționate), la nivelul a minim 1 contract - maxim 3 contracte, în valoare cumulată de cel puțin: 250.000,00 lei fără TVA pentru lotul 1, 500.000,00 lei fără TVA pentru lotul 2, 800.000,00 lei fără TVA pentru lotul 3, 10.000,00 lei fără TVA pentru lotul 4, 800.000,00 lei fără TVA pentru lotul 5, 50.000,00 lei fără TVA pentru lotul 6, 350.000,00 lei fără TVA pentru lotul 7, 50.000,00 lei fără TVA pentru lotul 8 și 50.000,00 lei fără TVA pentru lotul 9. Prin produse similare se înțeleg acele produse care fac parte din gama normală de echipamente medicale care sunt furnizate/ comercializate de către operatori economici cu activitate constantă în acest sector de activitate, cum ar fi (fără a se limita la acestea) cele care fac obiectul oricăruia dintre loturile în care este împărțită prezenta procedură. Pentru stabilirea valorii experienței similare va fi luată în considerare inclusiv activitatea de instalare și punere în funcțiune (dacă este cazul). Notă: Conform Instrucțiunii ANAP nr. 2/2017 ultimii 3 ani vor fi calculați prin raportare la data-limită de depunere a ofertelor stabilită de autoritatea contractantă în anunţul de participare simplificat (dacă se decalează termenul-limită stabilit pentru depunerea ofertelor publicându-se în acest sens o erată, limita inferioară a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerinţa pentru toţi operatorii care au prezentat dovada finalizării prestării de servicii similare în intervalul de timp nou rezultat). Pentru contractele a căror valoare este exprimată în altă valută decât în lei, cursul de referință care va fi avut în vedere pentru calculul echivalenței este cursul mediu anual în lei/valută comunicat de Banca Națională a României. În cazul în care un operator economic depune ofertă la mai multe loturi, cerința de calificare referitoare la experiența similarăva fi considerată îndeplinită pentru toate loturile la care a depus ofertă dacă îndeplinește cerințele de calificare referitoare la experiența similară pentru lotul la care această cerință a avut plafonul valoric cel mai mare. Pentru dovedirea experienței similare, ofertantul poate invoca partea de contract executată până la momentul solicitării, cu condiția că produsele să fi fost livrate și recepționate. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: Operatorii economici vor completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin.(1) din Legea nr.98/2016. La nivelul DUAE trebuie prezentate cel puţin următoarele informaţii: numărul şi data contractului invocat drept experienţă similară, tipul/ categoriile de produse, valoarea, beneficiarul contractului invocat, data şi numărul documentului de recepţie. Documentele justificative actualizate care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate numai de ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Documentele relevante care se vor prezenta, raportat la prevederile Instrctiunii ANAP cu nr. 2/2017, în vederea susținerii experienței similare sunt, fără a se limita la, enumerarea nefiind cumulativă: copii ale (părților relevante ale) contractelor, procese verbale de recepție, certificări de bună execuție, certificate constatatoare, recomandări din partea beneficiarilor și/sau orice alte documente echivalente emise sau contrasemnate de beneficiarul contractului, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinței de capacitate tehnică (obiectul, beneficiarul, valoarea fără TVA, perioada și locul livrării, ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil). Pentru conversia din alte valute se va aplica cursul mediu anual leu/valută comunicat de BNR din anul în care a fost încheiat contractul invocat ca experiență similară. Documentele eliberate de instituții/organisme oficiale abilitate sau de către terți trebuie să fie datate, semnate si, după caz, parafate conform prevederilor legale în vigoare și se vor prezenta scanate în format lizibil și semnate electronic de către ofertant. Persoanele juridice străine vor prezenta certificatele/ documentele edificatoare care probează îndeplinirea experienţei similare, însoțite de traducerea autorizată în limba română.

Losbezug: LOT-0001

Anteil der Unterauftragsvergabe

Ofertantul va preciza partea/părţile din contract pe care intenţionează să o/le subcontracteze şi datele de identificare ale subcontractanților propuși. În cazul în care ofertantul intenţionează să subcontracteze o parte/părţi din contract, va completa în cadrul DUAE datele de identificare ale subcontractanților propuși, dacă aceștia din urmă sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei. Subcontractanții propuși în ofertă sau implicați/ declarați ulterior semnării contractului trebuie să respecte aceleași obligaţii ca ofertanţii, în domeniul mediului, social şi al relaţiilor de muncă, stabilite prin legislaţia adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislaţia naţională, prin acorduri colective sau prin tratatele şi acordurile internaţionale în aceste domenii, prevăzute în documentaţia de atribuire. Subcontractanții nu trebuie să se afle în situaţia care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art.164, art.165 şi art.167 din Legea nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: În DUAE completat de ofertant se vor include şi informaţiile solicitate cu privire la subcontractanţi: datele de identificare ale subcontractanților propuși, dacă aceștia din urmă sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei. În conformitate cu prevederile art. 193 alin.(3), în cazul în care ofertantul utilizează capacitățile subcontractantului/ subcontractanților pentru a îndeplini criteriile de calificare, fiecare dintre aceștia va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin.(1) din Legea nr.98/2016. Odată cu DUAE se va prezenta Acordul de subcontractare. DUAE completat de subcontractant/ subcontractanți va include toate informaţiile privind situaţiile de excludere menţionate la art. 164, 165 şi 167 din Legea nr. 98/2016. În cazul subcontractanților pe a căror capacități ofertantul nu se bazează, DUAE va conţine numai informaţiile privind situaţiile de excludere menționate la art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016. La solicitarea autorității contractante, doar ofertantul clasat pe locul I în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor va prezenta documente relevante referitoare la capacitatea tehnică a subcontractanților propuși cu privire la partea/ părțile din contract pe care aceștia urmează să o/le îndeplinească efectiv. Răspunderea contractantului în ceea ce privește modul de îndeplinire a contractului nu este diminuată în cazul în care o parte/părți din acesta sunt îndeplinite de subcontractanți. Subcontractanții pe a căror capacități ofertantul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare și selecție sunt considerați și terți susținători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în același timp, și angajamentul ferm - conform art. 48 din H.G. 395/2016 (actualizată).

Losbezug: LOT-0002

Losbezug: LOT-0003

Losbezug: LOT-0004

Losbezug: LOT-0005

Losbezug: LOT-0006

Losbezug: LOT-0007

Losbezug: LOT-0008

Losbezug: LOT-0009

Zuschlagskriterien 36 Einträge

Preis

40 %

Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat.

Losbezug: LOT-0001

Qualität

20 %

Se vor acorda puncte în funcție de consumul de energie în modul activ (kWh/ zi), astfel: pentru cel mai mic consum se acordă 20 puncte, pentru alte consumuri punctajul se calculează potrivit ecuației de proporționalitate pe baza celorlalte valori: Punctaj ofertă (n) = (consum minim ofertat/ consum ofertă n) x 20 puncte. Ofertanții trebuie să furnizeze un raport de testare conform standardului IEC 60601 (sau echivalent) și/sau alte documente doveditoare similare emise de producător care să includă date privind performanța energetică a echipamentului.

Losbezug: LOT-0001

Qualität

20 %

Se atribuie un număr maxim de 5 puncte suplimentare pentru fiecare an de garanție oferit în plus față de specificațiile tehnice minime după cum urmează: + 4 sau mai mulți ani de garanție suplimentară: 20 puncte; + 3 ani de garanție suplimentară: 0,75 x 20 puncte; + 2 ani de garanție suplimentară: 0,5 x 20 puncte; + 1 an de garanție suplimentară: 0,25 x 20 puncte. Modalitatea de verificare: Ofertantul prezintă o declarație scrisă care detaliază perioada oferită și care atestă că se acoperă conformitatea bunurilor cu specificațiile contractului, inclusiv toate utilizările indicate.

Losbezug: LOT-0001

Qualität

20 %

Se vor puncta corespunzător descrierea instructajului în domeniul optimizării energetice care trebuie asigurat, utilizând grila de punctare calitativă asociată următorilor subfactori de evaluare: - instruire introductiv-generală (min. 2 ore) privind managementul energetic al echipamentului - 5 puncte; - instruire la locul de muncă (min. 2 ore) - metode și tehnici de optimizare consumuri de energie electrică (demonstrații practice) - 5 pct; - instruire periodică (anuală) pentru actualizarea cunoștințelor (min. 1 oră) - sesiuni de împrospătare a cunoștințelor pe o perioadă de 2 ani - 5 puncte; - platformă de e-learning privind optimizarea consumului de energie electrică - 5 puncte. Pentru cuprinderea în instructaj a tuturor subfactorilor de mai sus, se va acorda punctajul maxim de 20 puncte. Pentru cuprinderea în instructaj numai a anumitor subfactori, se va acorda punctajul corespunzător subfactorului/subfactorilor asumați. Pentru necuprinderea în instructaj a niciunui subfactor de mai sus, se vor acorda 0 puncte. Modalitatea de verificare: ofertanții vor furniza un set de informații privind următoarele aspecte referitoare la instructaj: - managementul energetic al echipamentului (ex: politici de oprire, moduri standby, activ, curbe de consum, impactul asupra rețelei spitalului); - instrucțiuni clare privind modul de ajustare a parametrilor de consum pentru a optimiza consumul de energie atât în timpul utilizării, cât și în modul „standby” pentru un echilibru optim între eficiența operațională și consumul de energie. Instructajul pentru optimizarea eficienței energetice a echipamentului nu este obligatoriu, fiind punctat suplimentar în cadrul procedurii (ofertele care nu vor furniza informațiile referitoare la instructaj vor primi 0 puncte). Punctaj total = P preț + P consum + P garanție + P instructaj

Se vor acorda puncte în funcție de consumul de energie în modul activ (kWh), astfel: pentru cel mai mic consum se acordă 20 puncte, pentru alte consumuri punctajul se calculează potrivit ecuației de proporționalitate pe baza celorlalte valori: Punctaj ofertă (n) = (consum minim ofertat/ consum ofertă n) x 20 puncte. Ofertanții trebuie să furnizeze un raport de testare conform standardului IEC 60601 (sau echivalent) și/sau alte documente doveditoare similare emise de producător care să includă date privind performanța energetică a echipamentului.

Losbezug: LOT-0002

Qualität

20 %

Se atribuie un număr maxim de 5 puncte suplimentare pentru fiecare an de garanție oferit în plus față de specificațiile tehnice minime după cum urmează: + 4 sau mai mulți ani de garanție suplimentară: 20 puncte; + 3 ani de garanție suplimentară: 0,75 x 20 puncte; + 2 ani de garanție suplimentară: 0,5 x 20 puncte; + 1 an de garanție suplimentară: 0,25 x 20 puncte. Modalitatea de verificare: Ofertantul prezintă o declarație scrisă care detaliază perioada oferită și care atestă că se acoperă conformitatea bunurilor cu specificațiile contractului, inclusiv toate utilizările indicate.

Losbezug: LOT-0002

Qualität

20 %

Se acordă maxim 20 puncte din care: - 8 puncte dacă echipamentul este prevăzut cu un contor, fără costuri suplimentare, astfel încât să se poată observa și înregistra consumul curent de energie electrică; - 7 puncte dacă datele obținute pot fi transmise automat către un punct central de colectare a datelor; - 5 puncte dacă sistemul de înregistrare permite obținerea de statistici sub formă de raport, pe baza consumului istoric. Pentru demonstrarea tuturor subfactorilor de mai sus, se va acorda punctajul maxim de 20 puncte. Pentru demonstrarea numai a anumitor subfactori, se va acorda punctajul corespunzător subfactorului/ subfactorilor dovediți corespunzător. Dacă echipamentul nu este dotat cu contor al consumului energetic sau dacă ofertantul nu dovedește corespunzător acest factor de evaluare, se vor acorda 0 puncte. Modalitatea de verificare: ofertantul trebuie să precizeze condițiile de contorizare a consumului, restricțiile referitoare la parametrii care pot fi măsurați și la modul de măsurare a acestora cu ajutorul contorului și trebuie să furnizeze o documentație, cum ar fi un exemplar al manualului de instrucțiuni, care să descrie contorul și funcțiile acestuia, precum și condițiile și restricțiile aferente. Punctaj total = P preț + P consum + P garanție + P contor

Losbezug: LOT-0002

Preis

40 %

Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat.

Losbezug: LOT-0003

Qualität

20 %

Se vor acorda puncte în funcție de consumul de energie în modul activ (kWh/ zi), astfel: pentru cel mai mic consum se acordă 20 puncte, pentru alte consumuri punctajul se calculează potrivit ecuației de proporționalitate pe baza celorlalte valori: Punctaj ofertă (n) = (consum minim ofertat/ consum ofertă n) x 20 puncte. Ofertanții trebuie să furnizeze un raport de testare conform standardului IEC 60601 (sau echivalent) și/sau alte documente doveditoare similare emise de producător care să includă date privind performanța energetică a echipamentului.

Losbezug: LOT-0003

Qualität

20 %

Se atribuie un număr maxim de 5 puncte suplimentare pentru fiecare an de garanție oferit în plus față de specificațiile tehnice minime după cum urmează: + 4 sau mai mulți ani de garanție suplimentară: 20 puncte; + 3 ani de garanție suplimentară: 0,75 x 20 puncte; + 2 ani de garanție suplimentară: 0,5 x 20 puncte; + 1 an de garanție suplimentară: 0,25 x 20 puncte. Modalitatea de verificare: Ofertantul prezintă o declarație scrisă care detaliază perioada oferită și care atestă că se acoperă conformitatea bunurilor cu specificațiile contractului, inclusiv toate utilizările indicate.

Losbezug: LOT-0003

Qualität

20 %

Se vor puncta corespunzător descrierea instructajului în domeniul optimizării energetice care trebuie asigurat, utilizând grila de punctare calitativă asociată următorilor subfactori de evaluare: - instruire introductiv-generală (min. 2 ore) privind managementul energetic al echipamentului - 5 puncte; - instruire la locul de muncă (min. 2 ore) - metode și tehnici de optimizare consumuri de energie electrică (demonstrații practice) - 5 pct; - instruire periodică (anuală) pentru actualizarea cunoștințelor (min. 1 oră) - sesiuni de împrospătare a cunoștințelor pe o perioadă de 2 ani - 5 puncte; - platformă de e-learning privind optimizarea consumului de energie electrică - 5 puncte. Pentru cuprinderea în instructaj a tuturor subfactorilor de mai sus, se va acorda punctajul maxim de 20 puncte. Pentru cuprinderea în instructaj numai a anumitor subfactori, se va acorda punctajul corespunzător subfactorului/subfactorilor asumați. Pentru necuprinderea în instructaj a niciunui subfactor de mai sus, se vor acorda 0 puncte. Modalitatea de verificare: ofertanții vor furniza un set de informații privind următoarele aspecte referitoare la instructaj: - managementul energetic al echipamentului (ex: politici de oprire, moduri standby, activ, curbe de consum, impactul asupra rețelei spitalului); - instrucțiuni clare privind modul de ajustare a parametrilor de consum pentru a optimiza consumul de energie atât în timpul utilizării, cât și în modul „standby” pentru un echilibru optim între eficiența operațională și consumul de energie. Instructajul pentru optimizarea eficienței energetice a echipamentului nu este obligatoriu, fiind punctat suplimentar în cadrul procedurii (ofertele care nu vor furniza informațiile referitoare la instructaj vor primi 0 puncte). Punctaj total = P preț + P consum + P garanție + P instructaj

Losbezug: LOT-0003

Preis

40 %

Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat.

Losbezug: LOT-0004

Qualität

20 %

Se vor acorda puncte în funcție de consumul de energie în modul activ (kWh/ zi), astfel: pentru cel mai mic consum se acordă 20 puncte, pentru alte consumuri punctajul se calculează potrivit ecuației de proporționalitate pe baza celorlalte valori: Punctaj ofertă (n) = (consum minim ofertat/ consum ofertă n) x 20 puncte. Ofertanții trebuie să furnizeze un raport de testare conform standardului IEC 60601 (sau echivalent) și/sau alte documente doveditoare similare emise de producător care să includă date privind performanța energetică a echipamentului.

Losbezug: LOT-0004

Qualität

20 %

Se vor acorda puncte în funcție de consumul de energie în modul activ (kWh/ zi), astfel: pentru cel mai mic consum se acordă 20 puncte, pentru alte consumuri punctajul se calculează potrivit ecuației de proporționalitate pe baza celorlalte valori: Punctaj ofertă (n) = (consum minim ofertat/ consum ofertă n) x 20 puncte. Ofertanții trebuie să furnizeze un raport de testare conform standardului IEC 60601 (sau echivalent) și/sau alte documente doveditoare similare emise de producător care să includă date privind performanța energetică a echipamentului.

Losbezug: LOT-0004

Qualität

20 %

Se vor puncta corespunzător descrierea instructajului în domeniul optimizării energetice care trebuie asigurat, utilizând grila de punctare calitativă asociată următorilor subfactori de evaluare: - instruire introductiv-generală (min. 2 ore) privind managementul energetic al echipamentului - 5 puncte; - instruire la locul de muncă (min. 2 ore) - metode și tehnici de optimizare consumuri de energie electrică (demonstrații practice) - 5 pct; - instruire periodică (anuală) pentru actualizarea cunoștințelor (min. 1 oră) - sesiuni de împrospătare a cunoștințelor pe o perioadă de 2 ani - 5 puncte; - platformă de e-learning privind optimizarea consumului de energie electrică - 5 puncte. Pentru cuprinderea în instructaj a tuturor subfactorilor de mai sus, se va acorda punctajul maxim de 20 puncte. Pentru cuprinderea în instructaj numai a anumitor subfactori, se va acorda punctajul corespunzător subfactorului/subfactorilor asumați. Pentru necuprinderea în instructaj a niciunui subfactor de mai sus, se vor acorda 0 puncte. Modalitatea de verificare: ofertanții vor furniza un set de informații privind următoarele aspecte referitoare la instructaj: - managementul energetic al echipamentului (ex: politici de oprire, moduri standby, activ, curbe de consum, impactul asupra rețelei spitalului); - instrucțiuni clare privind modul de ajustare a parametrilor de consum pentru a optimiza consumul de energie atât în timpul utilizării, cât și în modul „standby” pentru un echilibru optim între eficiența operațională și consumul de energie. Instructajul pentru optimizarea eficienței energetice a echipamentului nu este obligatoriu, fiind punctat suplimentar în cadrul procedurii (ofertele care nu vor furniza informațiile referitoare la instructaj vor primi 0 puncte). Punctaj total = P preț + P consum + P garanție + P instructaj

Losbezug: LOT-0004

Preis

40 %

Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat.

Losbezug: LOT-0005

Qualität

20 %

Se vor acorda puncte în funcție de consumul de energie în modul stare de veghe (stand-by), astfel: pentru cel mai mic consum se acordă 20 puncte, pentru alte consumuri punctajul se calculează potrivit ecuației de proporționalitate pe baza celorlalte valori: Punctaj ofertă (n) = (consum minim ofertat/ consum ofertă n) x 20 puncte. Ofertanții trebuie să furnizeze un raport de testare conform standardului IEC 60601 (sau echivalent) și/sau alte documente doveditoare similare emise de producător care să includă date privind performanța energetică a echipamentului.

Losbezug: LOT-0005

Qualität

20 %

Se atribuie un număr maxim de 5 puncte suplimentare pentru fiecare an de garanție oferit în plus față de specificațiile tehnice minime după cum urmează: + 4 sau mai mulți ani de garanție suplimentară: 20 puncte; + 3 ani de garanție suplimentară: 0,75 x 20 puncte; + 2 ani de garanție suplimentară: 0,5 x 20 puncte; + 1 an de garanție suplimentară: 0,25 x 20 puncte. Modalitatea de verificare: Ofertantul prezintă o declarație scrisă care detaliază perioada oferită și care atestă că se acoperă conformitatea bunurilor cu specificațiile contractului, inclusiv toate utilizările indicate.

Losbezug: LOT-0005

Qualität

20 %

Se vor puncta corespunzător descrierea instructajului în domeniul optimizării energetice care trebuie asigurat, utilizând grila de punctare calitativă asociată următorilor subfactori de evaluare: - instruire introductiv-generală (min. 2 ore) privind managementul energetic al echipamentului -5 p; - instruire la locul de muncă (min. 2 ore) - metode și tehnici de optimizare consumuri de energie electrică (demonstrații practice) - 5 pct; - instruire periodică (anuală) pentru actualizarea cunoștințelor (min. 1 oră) - sesiuni de împrospătare a cunoștințelor pe o perioadă de 2 ani - 5 puncte; - platformă de e-learning privind optimizarea consumului de energie electrică - 5 puncte. Pentru cuprinderea în instructaj a tuturor subfactorilor de mai sus, se va acorda punctajul maxim de 20 puncte. Pentru cuprinderea în instructaj numai a anumitor subfactori, se va acorda punctajul corespunzător subfactorului/subfactorilor asumați. Pentru necuprinderea în instructaj a niciunui subfactor de mai sus, se vor acorda 0 puncte. Modalitatea de verificare: ofertanții vor furniza un set de informații privind următoarele aspecte referitoare la instructaj: - managementul energetic al echipamentului (ex: politici de oprire, moduri standby, activ, curbe de consum, impactul asupra rețelei spitalului); - instrucțiuni clare privind modul de ajustare a parametrilor de consum pentru a optimiza consumul de energie atât în timpul utilizării, cât și în modul „standby” pentru un echilibru optim între eficiența operațională și consumul de energie. Instructajul pentru optimizarea eficienței energetice a echipamentului nu este obligatoriu, fiind punctat suplimentar în cadrul procedurii (ofertele care nu vor furniza informațiile referitoare la instructaj vor primi 0 puncte). Punctaj total = P preț + P consum + P garanție + P instructaj

Se vor puncta corespunzător descrierea instructajului în domeniul optimizării energetice care trebuie asigurat, utilizând grila de punctare calitativă asociată următorilor subfactori de evaluare: - instruire introductiv-generală (min. 2 ore) privind managementul energetic al echipamentului -5 p; - instruire la locul de muncă (min. 2 ore) - metode și tehnici de optimizare consumuri de energie electrică (demonstrații practice) - 5 pct; - instruire periodică (anuală) pentru actualizarea cunoștințelor (min. 1 oră) - sesiuni de împrospătare a cunoștințelor pe o perioadă de 2 ani - 5 puncte; - platformă de e-learning privind optimizarea consumului de energie electrică - 5 puncte. Pentru cuprinderea în instructaj a tuturor subfactorilor de mai sus, se va acorda punctajul maxim de 20 puncte. Pentru cuprinderea în instructaj numai a anumitor subfactori, se va acorda punctajul corespunzător subfactorului/subfactorilor asumați. Pentru necuprinderea în instructaj a niciunui subfactor de mai sus, se vor acorda 0 puncte. Modalitatea de verificare: ofertanții vor furniza un set de informații privind următoarele aspecte referitoare la instructaj: - managementul energetic al echipamentului (ex: politici de oprire, moduri standby, activ, curbe de consum, impactul asupra rețelei spitalului); - instrucțiuni clare privind modul de ajustare a parametrilor de consum pentru a optimiza consumul de energie atât în timpul utilizării, cât și în modul „standby” pentru un echilibru optim între eficiența operațională și consumul de energie. Instructajul pentru optimizarea eficienței energetice a echipamentului nu este obligatoriu, fiind punctat suplimentar în cadrul procedurii (ofertele care nu vor furniza informațiile referitoare la instructaj vor primi 0 puncte). Punctaj total (loturi 5, 6, 7 și 8) = P preț + P consum + P garanție + P instructaj

Se vor acorda puncte în funcție de eficiența energetică a acumulatorului echipamentului, astfel: - pentru o autonomie a bateriei ˃15 ore se acordă 20 puncte; - pentru o autonomie a bateriei între ˃ 12 ore, dar ≤ 15 ore se acordă 15 puncte; - pentru o autonomie a bateriei între ˃ 9 ore, dar ≤ 12 ore se acordă 10 puncte; - pentru o autonomie a bateriei între ˃ 7 ore, dar ≤ 9 ore se acordă 5 puncte; - pentru o autonomie a bateriei între ˃ 5 ore, dar ≤ 7 ore se acordă 1 punct; - pentru o autonomie a bateriei de 5 ore (cerința de conformitate) se acordă 0 puncte. Modalitatea de verificare: ofertanții trebuie să furnizeze un raport de testare conform standardului IEC 60601 (sau echivalent) și/sau alte documente doveditoare similare emise de producător care să includă date privind eficiența energetică a acumulatorului echipamentului.

Losbezug: LOT-0009

Qualität

20 %

Se atribuie un număr maxim de 5 puncte suplimentare pentru fiecare an de garanție oferit în plus față de specificațiile tehnice minime după cum urmează: + 4 sau mai mulți ani de garanție suplimentară: 20 puncte; + 3 ani de garanție suplimentară: 0,75 x 20 puncte; + 2 ani de garanție suplimentară: 0,5 x 20 puncte; + 1 an de garanție suplimentară: 0,25 x 20 puncte. Modalitatea de verificare: Ofertantul prezintă o declarație scrisă care detaliază perioada oferită și care atestă că se acoperă conformitatea bunurilor cu specificațiile contractului, inclusiv toate utilizările indicate.

Losbezug: LOT-0009

Qualität

20 %

Se vor puncta corespunzător descrierea instructajului în domeniul optimizării energetice care trebuie asigurat, utilizând grila de punctare calitativă asociată următorilor subfactori de evaluare: - instruire introductiv-generală (min. 2 ore) privind managementul energetic al echipamentului -5 p; - instruire la locul de muncă (min. 2 ore) - metode și tehnici de optimizare consumuri de energie electrică (demonstrații practice) - 5 pct; - instruire periodică (anuală) pentru actualizarea cunoștințelor (min. 1 oră) - sesiuni de împrospătare a cunoștințelor pe o perioadă de 2 ani - 5 puncte; - platformă de e-learning privind optimizarea consumului de energie electrică - 5 puncte. Pentru cuprinderea în instructaj a tuturor subfactorilor de mai sus, se va acorda punctajul maxim de 20 puncte. Pentru cuprinderea în instructaj numai a anumitor subfactori, se va acorda punctajul corespunzător subfactorului/subfactorilor asumați. Pentru necuprinderea în instructaj a niciunui subfactor de mai sus, se vor acorda 0 puncte. Modalitatea de verificare: ofertanții vor furniza un set de informații privind următoarele aspecte referitoare la instructaj: - managementul energetic al echipamentului (ex: politici de oprire, moduri standby, activ, curbe de consum, impactul asupra rețelei spitalului); - instrucțiuni clare privind modul de ajustare a parametrilor de consum pentru a optimiza consumul de energie atât în timpul utilizării, cât și în modul „standby” pentru un echilibru optim între eficiența operațională și consumul de energie. Instructajul pentru optimizarea eficienței energetice a echipamentului nu este obligatoriu, fiind punctat suplimentar în cadrul procedurii (ofertele care nu vor furniza informațiile referitoare la instructaj vor primi 0 puncte). Punctaj total = P preț + P eficiență acumulator + P garanție + P instructaj

Losbezug: LOT-0009

Ausschlussgründe 23 Einträge

Ausschlussgrund

Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.

Ausschlussgrund

Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.

Ausschlussgrund

Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.

Ausschlussgrund

Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.

Ausschlussgrund

Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.

Ausschlussgrund

Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.

Ausschlussgrund

Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.

Ausschlussgrund

Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.

Ausschlussgrund

Operatorul economic a încălcat legislația privind protecția mediului.

Ausschlussgrund

Operatorul economic a încălcat legislația privind securitatea socială.

Ausschlussgrund

Operatorul economic a încălcat legislația privind dreptul muncii.

Ausschlussgrund

Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.

Ausschlussgrund

Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.

Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.

Ausschlussgrund

Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.

Ausschlussgrund

Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.

Ausschlussgrund

Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.

Ausschlussgrund

Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.

Ausschlussgrund

Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.